Avantajele locației ansamblului Green Residence

Alegem locația pentru viitoarea locuință ținând cont de împrejurimi, dar și de facilități. Este important ca locația în care alegem să locuim să aibă avantajul de a avea în apropiere următoarele facilități:

  • Poziționarea față de orașul Cluj-Napoca

Ansamblul este situat la 5 km de orașul Cluj-Napoca, ceea ce înseamnă 3 minute de mers cu mașina personală în afara orelor de vârf. Iar în orele de vârf, nu mai mult de 15-20 minute, oricât de aglomerat ar fi traficul. Un alt avantaj ar fi accesul direct la centura de sud, alternativă la DN1. Vom avea acces mai ușor la magazinul Metro Cash&Carry și  la mall-ul Vivo, iar o dată cu asfaltarea acestei centuri se va putea ajunge mai rapid în oraș.

  • Accesul la mijloacele de transport în comun

Pentru cei care se deplasează cu mijloacele de transport în comun, ansamblul rezidențial Green Residence este o foarte bună alegere.

În apropierea ansamblului, există trei stații de autobuz, la o distanță aproximativă de 300 m. Una se află pe strada Cetății și două pe strada Tăuțiului. Autobuzele circulă după un program fix, chiar și în weekend.

  • Magazine și spații comerciale în zona ansamblului

Ne bucurăm că am putut aduce în proiectul nostru unul dintre cele mai apreciate lanțuri de supermarketuri, Mega Image.

În apropiere, există și alte mici magazine alimentare, aprozare de unde ne putem aproviziona cu legume și fructe proaspete. Există o carmangerie cu tradiție pentru comuna Florești. În imediata apropiere a ansamblului, găsim două farmacii, dar și două restaurante care oferă atât servicii a la carte, cât și servicii de catering. Locațiile oferă și posibilitatea de a organiza diverse evenimente pentru grupuri mai mari.

Pentru familiile cu copii mici există o grădiniță privată pe strada Tăuțiului, dar și spații de joacă și locuri unde se pot organiza petreceri pentru copii.

În zonă găsim și o croitorie, vulcanizare, pizza delivery, salon de înfrumusețare, chiar și două florării. Toate acestea fiind pe o rază de aproximativ de 300 m.

  • Casa de cultură, Sala polivalentă și Parcul Central din comuna Florești

Acest proiect va fi realizat în scurt timp, chiar vizavi de ansamblul nostru. Este un proiect de mare anvergură și care va fi realizat la standarde europene. Odată cu realizarea acestui proiect, această zonă va deveni zona zero a frumoasei comune Florești. Locatarii ansamblului nostru se vor putea bucura de toate aceste facilități.

Alege cu încredere ansamblul rezidențial Green Residence și te vei bucura când ajungi acasă! 

Scrie un comentariu
Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile marcate cu * sunt obligatorii